Foaia de parcurs pe care o vrei de la clienți, fără să le-o faci tu

DecontAuto e pentru firmele mici cu una sau câteva mașini, la care administratorul conduce și tot el trebuie să-ți trimită foaia. El fotografiază bonurile; tu primești PDF-ul.

Antetul foii de parcurs generate: datele firmei, categoria vehiculului, numărul de înmatriculare, tipul de combustibil, norma de consum și conducătorul auto.
Antetul PDF-ului, așa cum ajunge la tine · date de exemplu

Ce primești

  • Un PDF pe lună, pe mașină, cu tot ce cere norma

    Categoria vehiculului, scopul și locul fiecărei deplasări, kilometrii parcurși și norma de consum — informațiile minime din Normele Codului fiscal — pe un singur document, cu serie și număr.

  • Kilometri care se închid cu litrii

    Kilometrii lunii pleacă de la litrii de pe bonuri împărțiți la norma mașinii. Consumul de pe foaie și cantitatea cumpărată nu se contrazic, pentru că sunt același număr privit din două părți.

  • Distanțe pe care le poți verifica

    Fiecare rând e un drum între două puncte declarate ale firmei, cu distanța rutieră din Google Maps. Dacă vrei să verifici un rând, îl pui în Maps și îți iese același număr.

  • Kilometraj continuu, de la o lună la alta

    Bordul de la sfârșitul unei luni e bordul de la începutul lunii următoare. Nu apar goluri pe care să le explici tu la control.

  • Bonurile, arhivate cel puțin 5 ani

    Poza fiecărui bon rămâne în contul clientului, legată de luna ei, cel puțin 5 ani. La o verificare, bonul se găsește în două atingeri, nu într-o cutie.

  • Orice zi poate fi corectată

    Dacă clientul știe că marți a fost în altă parte, schimbă ziua din aplicație și regenerează foaia. Nu se modifică nimic în PDF cu pixul.

Ilustrație: biroul unui contabil, cu un teanc de foi de parcurs bifate, un monitor cu un tabel, un carnet și o cană.

Ce nu face

Nu urmărește mașina prin GPS și nu inventează deplasări pe care clientul nu le-a declarat. Traseele sunt construite exclusiv din punctele pe care firma le-a introdus, pe zilele lucrătoare pe care le-a bifat. Dacă litrii de pe bonuri cer mai mulți kilometri decât permit punctele declarate, aplicația spune asta pe foaie, în loc să umple tabelul.

Nu stabilește deductibilitatea. DecontAuto organizează informațiile și generează documentul; tratamentul fiscal rămâne al firmei, împreună cu tine.

Ai un model al tău?

Dacă cabinetul tău lucrează cu un format anume al foii, trimite-ni-l la contact@decontauto.ro. Ne interesează să scoatem documentul exact așa cum îl vrei tu, nu să te punem să refaci nimic. Tot acolo ne poți scrie dacă ai clienți pe care vrei să-i aduci în aplicație: îi punem în legătură cu tine pe parcursul primei luni, cea gratuită.